Faptul că, din păcate, suntem tratați la Bruxelles ca un membru de mâna a doua al Uniunii Europene a început să devină o realitate evidentă. Motivul este felul în care se face în ultimii ani politică externă de la București, fără nicio mândrie și verticalitate.
Totuși, în cele din urmă, Comisia Europeană a admis argumentele ministrului Agriculturii, că situația României trebuie tratată într-un mod particular, având în vedere că țara noastră a asigurat cea mai mare parte a exportului de cereale din Ucraina. Declarația președintelui CE, Ursula von der Leyen, că statele din prima linie trebuie să nu sufere din cauza dezavantajelor create, admite că cei din Comisie nu au ținut seama de particularitățile România, prezentate de ministrul Petre Daea.
Într-una din rarele sale intervenții în favoarea României, președintele Iohannis a avut „curajul” să-i înfrunte pe șefii de la Bruxelles și i-a dat dreptate ministrului Daea, că cei din Comisie au impus formula compensărilor fără nicio negociere, desființând astfel toate criticile liberalilor și ale altor politicieni, că ministrul nu ar fi negociat eficient. În realitate, ministrul nici nu a avut posibilitatea de a negocia!?
Procedura stabilirii formulei de către Comisia Europeană a fost descrisă inexact de către Iohannis, când a spus că aceasta pleacă de la datele Ministerului Agriculturii. Tocmai asta a fost problema – că cei din Comisie nu au ținut cont de datele ministerului! Formula s-a stabilit pe baza datelor statistice, care nu reflectau particularitățile României!?
Poate, pe viitor, punctul de vedere al României va fi respectat din primul moment și nu va mai fi nevoie de rectificări, scuze (cum au fost cele ale președintelui Comisiei Europene) și sabotarea eforturilor propriilor noștri miniștri, în fața organismelor europene…
Senator Felix STROE