“Când un clovn se mută într-un palat, el nu devine rege, ci palatul devine circ”. Nimic nu
ar putea descrie mai bine ciclul parlamentar 2020-2024 decât această vorbă a lui Moliere. Am
avut circul în Casa Poporului și sărăcia în casa românilor. Am avut ipocrizia la tribuna
Parlamentului și nesiguranța în viitorul românilor.
Am toată speranța însă ca în mandatul 2024-2028 să redevină Parlamentul forul legislativ
care să facă legile în sprijinul cetățenilor, să corecteze nedreptățile și să taxeze chichițele
legislative de care se agață economia gri din societatea românească.
De aceea, prin acest MANIFEST doresc să atrag un singur vot: al celor pentru care
patriotismul se simte nu se mimează, nu e înlocuit de huliganism și nu merge nici înspre capete
plecate, dar nici înspre a jigni țara. Al celor care știu că democrația este mai mult o obligație
decât un drept, pentru că libertatea ți se termină acolo unde începe libertatea celuilalt.
Și mai știu și că românii vor aprecia, de data aceasta, profesionalismul și nu țopârnismul,
argumentele și nu urletele, faptele și nu minciunile. Pentru că dacă pe hoț nu îl lași să fure, iar pe
leneș nu îl lași să stea, poți trăi într-o țară care atrage investiții printr-un climat economic stabil,
nu în care se dau legi pentru patrimoniul personal al decidenților.
Sau mai știu că dacă România pregătește cadre medicale care salvează viețile prin
spitalele din afară, copiii românilor trebuie să fie salvați de același profesionalism la ei în țară,
unde părinții îi pot îngriji, în spitale decente și dotate. Nu pe liste de așteptare pentru zboruri
externe.
Mai știu și că Educația are o urgență majoră: să lupte cu analfabetismul funcțional, printr-
un parteneriat viabil profesor-părinte-copil. Nu prin premierea notelor de 2 și 3. Nu asta este nota
României!
Pentru toate aceste lucruri și pentru performanța pe care o doresc în administrație, unde
jurământul depus de funcționari să aibă valoare de Crez, nu de procedură, pentru pacea din țara
noastră, am încredere ca românii vor ști ce votează. Și mi-aș fi dorit ca toți cei care vă cer votul
să aibă aceste principii și să plece de la aceste credințe. Nu credința în portofel, ci credința în
cuget și simțiri. Dar cum am zis la început, circul a fost în Parlament, va invit să fiți alături de
mine și de Forța Dreptei la alegerile din acest an, ca să scoatem afară maimuțele, elefanții politici
și greierii care urlă pe holurile Parlamentului pentru a face cât mai multă gălăgie să acopere
incompetenta. Și ipocrizia.
Claudiu-Iorga Palaz
Candidat Forța Dreptei la Camera Deputaților
Comandat de Partidul Forța Dreptei – Filiala Constanța
- Executat de SLI’S TOOL SRL Constanța – portal: www.mcta.ro
- CUI mandatar financiar: 11240022