Oricine lucrează în teatru (și în televiziune) știe ce e „cutia neagră”. Simplificând, ca să înțeleagă și primarul Chițac, un „ambient”, un „decor”, în care poți să te joci oricum cu efectele scenografice, luminile, decorurile fizice, „decuparea” pe un fundal avantajos a personajelor, costumelor etc.
Așa și sălile de teatru și cinematograf, care sunt exact opusul unor săli de operație. Adică, orice culoare, dar NU ALBE. Nu numai scena! De preferat, culori cât mai închise. Or, ceea ce a ieșit cu „noua” sală a Teatrului de Stat (Fantasio) este ceva, de ferească Dumnezeu. Albă ca un closet de la spitalul Bălăceanca, septică dar neprimitoare. Și fără nicio dotare tehnică, deocamdată. Iar scaunele așteaptă următorul congres PCR, cu tot cu Ceaușescu la prezidiu.
Întâmplarea face că am participat la anterioara reamenajare a sălii, al cărei număr de locuri a fost micșorat cu cap, suficient pentru apetitul cultural de atunci, al constănțenilor. E-adevărat, între timp Teatrul de Stat Constanța a intrat pe harta marilor teatre din România – prin repertoriu, trupă senzațională și un management deștept. Teatru care are deja, în plus, și o sală studio superbă. Făcută NU cu meritul municipalității. Faptul că s-a mărit numărul de locuri, în sine, nu e un lucru rău. Dar nu așa, ca la casa de cultură de la țară – rânduri drepte și insipide. Amețiții care au redesenat sala chiar n-au văzut sălile de teatru importante, unde rândurile sunt ușor „curbate”, urmărind desenul scenei? Dar stai, și scena e la noi „dreaptă!”.
Sigur că directorul Erwin Șimșensohn nu va exprima ce simte cu adevărat, despre căcatul care a ieșit, după finalizarea „renovării”. În primul rând, pentru că e un om bine crescut și civilizat (spre deosebire de mine). În al doilea rând, pentru că tot e ceva: decât o sală aflată de prea mult timp în reparație, mai bine una în care nu plouă, dar urâtă ca dracu și, din unele puncte de vedere, nefuncțională. De zici că-i căminul cultural din… Eforie.
N-am găsit altă rimă, vorba maestrului Mircea Diaconu.
