- Advertisement -spot_img

STIRI DIN CATEGORIA

News

Omagiul Universității Maritime din Constanța, de Ziua Marinei

Această carte de vizită reprezintă ea însăși omagiul nostru de Ziua Marinei, adresat tuturor celor care lucrează în Marină și domeniile sale conexe. Este o prezentare făcută cu mândrie, dar și cu ambiția ca Universitatea Maritimă Constanța să reprezinte și mai mult în viitor pentru Marina românească, pentru România.

ȚEAPA biletelor de concert nerambursate – girată chiar de Guvernul României

Mulți ani, industria de divertisment din România s-a plâns de absența „bunului” obicei al publicului de a cumpăra bilete în avans pentru evenimente, festivaluri, concerte. Care să securizeze susținerea respectivului concert și din care să se plătească avansurile pentru artiști. Deși asta nu e treaba spectatorilor, ci a celor care cred că au potența să organizeze evenimente de anvergură.

„Asigurăm servicii de Salubrizare. Polaris M. Holding nu poate face educație”

Sezonul estival și cantitatea dublă de deșeuri menajere îngreunează activitatea muncitorilor de la Salubrizare. Cantitățile de deșeuri pe care Polaris M. Holding le colecta până la începutul lunii iunie, au ajuns să fie dublate de cele lăsate în urmă de turiștii veniți pe litoralul românesc, aspect care îngreunează și mai mult activitatea companiei.

„Perla litoralului românesc” cu WC în boscheți și spălare în mare

Un cuplu care vrea să petreacă un weekend la Mamaia trebuie să scoată din buzunar între 800-1000 lei pentru două nopți de cazare într-un hotel de trei stele. Prețurile cresc dacă sunt adăugate și alte facilități, gen mic dejun inclus sau o cameră cu vedere la mare.

Plaja Trei Papuci nu doarme de muzică. Cel puțin nu vara

Trei Papuci găzduiește deja câteva minunății de beach baruri, care mai de care mai zgomotoase. Și, deși inițial autorizațiile de funcționare eliberate de Primăria Constanța le permiteau să „bage” manele, house și alte mouse la maxim în boxe doar până la zece seara, se pare că Chițacul însuși le-ar fi dat voie să urle până la doișpe noaptea.

Varianta Lambda a Covidului, descoperită în Peru, rezistentă la vaccin

Varianta Lambda a coronavirusului, detectată pentru prima dată în Peru, se răspândește rapid în America de Sud și este mult mai rezistentă la vaccinuri decât coronavirusul original.

Un vis devenit realitate: Așezământul social pentru copii abandonați și mame aflate în dificultate „Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare” din Techirghiol

Vineri, 6 august, de praznicul Schimbării la Față a Domnului, la ora 18.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sfinți Așezământul social pentru copii abandonați și mame aflate în dificultate „Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare” din Techirghiol.

Amenzi aplicate pentru aruncarea gunoiului pe domeniul public

Oamenii legii au aplicat în ultima perioadă mai multe sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare, în privința gestionării deșeurilor.Pentru evitarea situațiilor...

O nouă promoție de absolvenți ai Universității Maritime Constanța!

În moderna bază nautică a instituției de învățământ superior au primit diplomă de absolvent un număr de 397 de tineri, care și-au încheiat cu succes studiile universitare de licență.

Începe campania de vaccinare în masă pentru a treia doză

Israelul a lansat vineri campania de vaccinare în masă care promovează o a treia doză de vaccin împotriva coronavirusului.Președintele Isaac Herzog și soția sa,...

Ultimele stiri

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img