Super potentul și concupiscentul primar Chițac (își va pune slugile să caute cuvântul ăsta în DEX…) a venit cu mirobolantul (alt cuvânt) proiect al unor mega-parcuri și grădini – suspendate, nesuspendate, ce mai contează – să vedem și noi ce-a visat sau văzut prin străinătate, când era marinar.
Și și-a pus tot slugile (că pe oamenii angajați pe vremea lui Făgădău i-a dat afară – „curat neconstituțional, coane Fănică, da’ umflați-i!”) să pună și ei niște poze acolo, să creadă proștii că așa va crește iarba la malul și-n aerul sărat al Mării Negre.
Au ciordit și ei de unde-au putut, mai HD, mai pixelizate, cum s-a nimerit să-i placă moșului, când i le-au arătat pe tabletă. Probabil că multe-s chinezești, ca toate din ce ne-nconjoară. Una e sigur dintr-o veioză de-aia, gen gondolă venețiană, cu lumină în spatele unei poze, care mișcă și-ți dă senzația că-n ea curge apă.
Însă am reușit să intrăm în posesia ADEVĂRATELOR poze, adică așa cum vor arăta parcurile constănțene când vor fi gata, în al treilea mandat al celui mai de succes primar de succes din istoria Constanței și-al Bazargicului! Ele se află pe pixabay.com, care nu-i ciordeală, ci un site de poze gratuite, de care folosim și noi aici, în Metropola Constanța. De unde puteau să ia și fraierii, nu să fure peisaje care chiar există în alte colțuri ale lumii… Nu-i așa că-s șucare?!
Așa că dom’ Chițac, mareșalule, mărețule, haladitule: ce rost are să pui mize mici, când poți să joci „la mai mare” și să dai cu ea de masă?! Zda mă-sii, oricum n-o să arate așa vreodată, dar de ce să nu-i prostești pe fraieri, cum i-ai prostit și cu parcul industrial, și cu parcările supraetajate, și cu lacurile reamenajate (care nu-s ale tale), cu terminarea manglelor cu autorizațiile de construcție ș.a.m.d.
Dă-le cu poze colorate, cu peisaje spectaculoase, cu tiribombe, poate faci și tu o telegondolă – de la Feliciu acasă pân-la Eforie – o fântână arteziană, niște câini castrați, ceva. Până atunci, ia de-aici și inspiră-te!