Campania “Case la 35.000 euro” care, între timp, s-a dovedit a fi doar “marketing” în scop electoral, a atras mii de români. Și pentru că de o vreme tot vorbim de cele “două Românii”, în aceiași cheie, să recunoaștem că oameni din toate Româniile posibile au achiesat la program.
Și intelectuali școliți la care, iată, educația și gândirea critică dobândită nu le-a trezit clopoțelul rațiunii și cei care, în ciuda experienței de viață, poate nu au avut acces la mai multă informație, s-au înflăcărat la perspectiva unui proiect fantezist. Culmea, chiar și cei care, asumat, s-au erijat în absolvenți la “școala vieții”, șmenarii, combinatorii, care, fie vorba intre noi, ar trebui să “aibă nas” în a depista impostura și vrăjeala.
Și atunci? Dacă nu are legătură cu educația, intelectul, condiția socio-profesională cum este posibil?
Răspunsul e unul singur: DISPERAREA.
România este țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe din UE. Aproape 95% din populație trăiește într-o proprietate personală. Toate bune și frumoase pe hârtie până ne izbește realitatea. În fapt, mulți dintre ei împart spațiul locativ cu alți membri ai familiei. Da, sunt proprietari pentru că dețin o cotă parte dintr-un apartament pe care îl împart cu părinții sau frații și conviețuiesc într-un spațiu în care sunt proprietari pe cel mult un dormitor, având restul dependințelor comune.
Și tot în fapt, mulți dintre ei sunt proprietari cât timp își plătesc ratele bancare la care s-au înhămat pentru 25 de ani. Cu eforturi uriașe, cu teamă constantă să nu își piardă locul de muncă și venitul lunar, cu sacrificii imense și destabilizare permanentă a bugetului lunar pe familie.
În afară de marii mahări, care scot euroii în cash și își cumpără proprietăți sau cei care, printr-o soartă fericită, s-au trezit cu moșteniri, câți români cunoașteți care, doar din salariu, pot să-și cumpere un apartament cu banii jos? La ei se adaugă, acel procent pentru care chiria este singura opțiune. Oameni în voia sorții pe care legislația din România nu îi protejează în niciun fel și care pot rămâne oricând în stradă pentru că proprietarul mărește chiria că așa vrea el sau îi dă afară pur și simplu pentru că vrea să-și vândă proprietatea.
Pentru toți acești oameni proiectul unei locuințe accesibile, chiar și fără o bază reală de implementare, este un vis frumos. O loterie la care au simțit că nu au nimic de pierdut. Poate doar niște timp pierdut la cozi umilitoare dar, ce să vezi, la aceleași cozi umilitoare stau și când își plătesc taxele și impozitele la început de an. Poate doar niște date personale declarate de bunăvoie care vor ajunge într-o bază de date și vor genera niște spam-uri în e-mail, la fel ca la orice cumpărătură online, bunăoară, la care ne dăm date de identificare. Poate doar demnitatea, orgoliul și mândria dar nu mai avem de mult așa ceva. Au avut grijă unii și alții să ni le stârpească.
Nu condamn pe nimeni că a încercat și a sperat. Chiar și în minuni nerealizabile. Este de condamnat doar tactica mișelească de a specula și exploata, în scop electoral o rană și o nevoie presantă a celor cărora le cere votul.
