29.4 C
Constanța
luni, 15 aprilie 2024

Un trandafir în parbriz

spot_img

Trebuie citit

Când trăiam în Franța, la un moment dat am avut o frumoasă poveste de dragoste cu altcineva decât Philippe, soțul meu.

Eram separată de Philippe, dar în felul nostru, am rămas confidenți (era reciproc). În fine. Cu omul respectiv am avut o poveste cu de toate, pasională, cu năbădăi, cu frisoane (tot reciproc). La un moment dat, o perioadă, făceam 20 km dus întors, pe autostradă, ca sa îi pun trandafiri pe parbriz. Când făceam asta, nu era nicicum o iubire neîmpărtășită, dimpotrivă, el o inițiase cu mult timp înainte, insistase, eu rezistasem o vreme, insistase in continuare, cedasem

Deja eram iubiți. Dar asa voiam eu, sa merg să îi pun trandafiri pe parbriz. Și nu colo, la 2 strazi. Nu, nu, la 20 km de autostrada. Dincolo de faptul ca în Franta nu fura nimeni un trandafir pus sub un stergator de masina (aici nu cred ca rezista mai mult de 15 minute, nici în spatele blocului, acolo nu il lua nimeni cu orele si alegeam trandafiri din aceia cinematografici, frumosi de privit), aveam disponibilitatea (de timp, de gandire, de logistica) sa pot sa fac asta. Desi lucram, desi eram singura acolo (fara familie), desi trebuia sa ma descurc singura cu toate cele (si am facut-o corespunzator.)

Când m-am intors in Romania, din accident, nu din alegere, o intoarcere care se voia a fi temporara si a alunecat in permanent (cel putin pana acum, dar sigur, viata nu s-a terminat), m-a ingrozit Romania. Am inteles instantaneu de ce oamenii imbatranesc mai repede. De griji. De stres. De nevoi. Si m-am gandit inca de atunci: n-as putea in Romania sa fac un asemenea gest, cu trandafirul. Nu doar ca ar disparea, dar cum sa ai timp, disponibilitate, suflet aici sa faci asta? hai, poate o faci o data, asa, dar in niciun caz zilnic mai multe luni cum o faceam eu.

Confirm, destui ani după: România imi stinge licarirea din priviri, nebunia din suflet, frumusetea imprevizibilitatii si spontaneitatii de care eram capabilă. Am ajuns sa ma bucur ca am apa calda, cine naiba sa se gandeasca la trandafiri pe parbrize sau la nebunii care il ametesc pe cel iubit? Doamne, daca mi-ar fi spus cineva ca o sa ajung sa ma bucur ca am apa calda, l-as fi privit ca pe un dement si as fi ras…

Scriam asa in 2015, si e foarte adevarat: „Eu aceea de care mi-e dor, a murit. Candva prin 2002 sau 2004, cat a putut sa supravietuiasca. Sa ii aprind din cand in cand o lumanare. E ireversibil.

Sunt foarte vie si acum. Doar ca alta. In alte coordonate, alta persoana. Mie imi pare rau dupa mine. Eram mult mai desteapta si mult mai nebuna. Fie-mi tarana usoara.

M-a ciuntit tara asta, si ce nu m-a ciuntit tara, m-a terminat viata. Nu-mi pare rau. Nu-mi pare rau pentru ca am trait. Ma mai strabate cate un dor de mine, cea trecuta, desi aici nu as fi putut supravietui nici 6 luni in felul acela.

Si atunci, acesta fiind pretul mersului mai departe, am tacut, am uitat, am inghitit, am invatat.

Am murit putin cate putin.

Am trait pana la 30 de ani cat altii in 3 vieti de cate 85 de ani. Intensitati si imprejurari atat de incredibile incat par greu de pus si intr-o carte. Ar parea pure inventii, trase de par, desi chiar sunt vieti. Viata mea. Imi pare rau de potentialul care mustea in mine si pe care l-am secat, ca sa nu mor de inima rea, ca sa ma aliniez (cat de cat, ca aliniata nu-s oricum), cu societatea si cu mediul inconjurator.

Si poate ca e un ghinion ca am gasit cutiile astea. Poate ca niciodata nu trebuia sa le mai fi deschis, pentru ca in mine am pastrat amintirea foarte difuza, estompata, a ceea ce am fost.”

PS. niste ani mai tarziu, ma bucur ca fraiera pentru un boiler :)))) Nu ca am facut o surpriza omului iubit, nu ca am scris ceva frumos, nu ca am facut nebunia de a pleca peste noapte la New York (nu e din carti, asta, e din viata mea, chiar am facut-o. Neplanificata, peste noapte. Cine are „luxul” de a face asta azi? ca eu nici pana la Brasov nu am cum sa merg asa, din senin – si cand zic luxul, nu ma refer deloc la partea financiara, desi categoric si ea conteaza, ci la deschiderea mentala, la disponibilitatea de a face asemenea lucruri)

Știți reclama aia de la Twix? „Nu ești tu când ti-e foame”…

Metaforic vorbind… da.

Ana Gabriela MALCINSCHI

Textele din Metropola Constanța sunt publicate cu acordul EXPLICIT al autorilor.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri