Ați înțeles cum e cu politicienii tomitani și cum urmează ziua V+V? Citiți aici și aici despre ce e vorba dacă e prima dată când ne cunoaștem. Săptămâna asta mi s-a făcut dor…dor să mai scriu și lipsit de încărcătură, dor să mă întorc la rădăcinile rețetelor ăstora de le tot aștern de vreun an jumate. Știți, până acum nici măcar n-am avut curiozitatea să le număr. Stiu doar că am accesat în mine o voce pe care nu știam că o am. Nu, nu aflu nimic nou de la vocea asta, nici măcar nu știu cum o cheamă, n-am stat prea mult de vorbă cu ea. Da’-mi place că iese câteodată afară la joacă și-atunci când iese, apăi iese!
Săptămâna asta mi-a ieșit în cale providențial ideea rețetei, de obicei așa se întâmplă. Ați auzit de savarină? Normal! Cine n-a auzit de savarină, cine n-a rămas cu frișcă la gură din cauza (sau datorită) unei savarine? Bine, de fapt nu e vina savarinei, draga de ea că ne băgăm noi botu’-n ea (unii nu recunosc, dar atât) și ea n-are nimic împotrivă (că doar n-are voce interioară să se plângă), ține de pofta noastră, de animalu’ instinctual din noi care nu se poate abține.
Și-uite-așa, “murdari” în mustăți de savoarea savarinei o luăm de-a gata, de parcă ne-am născut cu ea în gură și nu știam că se îmbucă și cu lingurița (ce imagine mentală!). E peste tot, sunt vitrinele și străzile pline de ea, care mai de care mai savuroasă, mai cu frișcă de la natură sau din tub, cu jeleu’ la vedere sau reinterpretat. E istorie multă în spatele feminității savarinei și istoria ei duce tot la un bărbat. Nu numai că duce la un bărbat, dar la bază și ea era tot bărbat. Da, savarina era de fapt un savarin. Și nu era orice savarin, era savarinu’ lu’ Emil. Emil Frederic!
În 1923 Emil Frederic dă această rețetă cu nume masculin, omagiu adus lui Jean-Anthelm Brillat-Savarin, teoretician francez al gastronomiei. Ce s-a întâmplat în timp cu acest desert de i-a migrat numele spre genul feminin numa’ o femeie poate să spuie. Sau poate un bărbat cu imaginație multă și bine abțiguit gustând din desertul ăsta însiropat l-a asemuit femeii. Ca să ducem lucrurile și mai departe, vă spun că savarinul cu varianta lui feminină savarină fac amândouă parte din marea familie a babelor (acu’ chiar sunt confuz!).
Babele sunt (sigur nu sunt savarine, mă încăpățânez) o denumire generică pentru mai multe tipuri de deserturi, de la savarină (baba au rhum) autohtonizată și evocată plastic, la 1841, de Kogălniceanu și Negruzzi (…dar fără frișcă și însiropare abundentă!) la o budincă dulce cu tăiței și brânză dulce de vaci sau o prăjitură oarecum asemănătoare cu negresa (dar și cu kapronka ucraineană), rețete foarte populare peste Prut. Lămuritor? Nu prea…Savarina de fapt nu e savarină ci savarin, iar savarinu’ lu’ Emil e de fapt o babă. Cu atâta confuzie…e clar că numai o femeie sau mai multe au făcut din savarin savarină. Da’ asta nu ne oprește să ne înfruptăm.
Cum îmi plac întoarcerile la origini, la sinele interior, la fel îi place și savarinei să i se mai spună din când în când savarin.
Savarinul lui Emil Frederic (1923)
Ingrediente:
– 10 g drojdie proaspătă ca savarina, sau uscată ca baba vreo 3 grame.
– puţin lapte călduţ. Asta presupune că dacă introduci un deget, orice deget în lapte nu simți nici cald nici rece. După ce îl bagi, îl duci inevitabil la gură, salvezi un șervețel. Recunoașteți, nu vă mai sfiiți.
– 50 g zahăr pudră. E savarina altfel decât dulce? Savarinu’nu putea să fie altfel.
– 250 g făină
– 125 g unt
– Încă 25 g zahăr
– 3 ouă
– Un praf de sare
Cum se face:
– Desfaceți drojdia în puțin lapte călduț (adică laptele ăla în care ați băgat degetu’) și lăsați deoparte câteva minute.
– Puneți restul ingredientelor în bolul robotului și turnați peste ele laptele cu drojdia.
– Amestecați bine la viteză mică. Trebuie să obțineți un aluat ca o cremă, foarte lipicios.
– Acoperiți cu un prosop și lăsăți la căldură, dar nu lângă o sursă de căldură până crește substanțial.
– Luați din bol și puneți într-o formă unsă cu unt și tapetată cu făină bine de tot. Folosiți-vă degetele, antrenați-vă dexteritatea, intrați în toate cotloanele formei (ca un fel de preludiu). Emil Frederic cerea o formă de metal cu gaură la mijloc.
– Deoarece prin mutare din bol aluatul pierde din volum mai merge lăsat să crească iar încă o oră.
– Cuptorul se pre-încălzește la 180 grade Celsius; puneți compoziția în cuptor și lăsăți pentru 40 de minute la această temperatură, verificând după primele 30 minute cu o scobitoare dacă e făcută. Dacă scobitoarea iese curată iese din cuptor să se răcească.
– Ca să ne asigurăm că prăjitura iese întreagă din formă, o ajutăm cu un cuțit subțire desprinzând lateralele și trântind ușor forma de masă. Succesul depinde de cât de atent am uns cu unt și făînă forma în toate cotloanele (v-am zis că e preludiu?).
– Savarinul nostru va mai lua în greutate după ce face baie în sirop. Îl înțeleg. Toți luăm în greutate după baie în sirop.
Siropul înseamnă să punem la fiert : 500 g apă, 250 g zahăr, 1/2 lămâie. Fierbem până capătă o fină corpolență. Apoi se răcește. Se adaugă 100 ml rom bun sau esenţă de rom, după gust. Dar nu vă zgârciți, folosiți rom, se simte diferența. Când savarinul s-a răcit suficient cât să poată fi manevrat ușor, se pune într-un castron adânc și larg (ce epitete! Aș fi spus îngust cu varianta strâmt da’ era mai greu de folosit siropul) și se toarnă peste el siropul.
Se lasă câteva minute, apoi se întoarce cu grijă și se repetă operațiunea de câteva ori astfel încât să fie vlăguit…nuu, că să ne asigurăm că atât baza cât și vârful sunt bine îmbibate cu sirop. În rețeta originală, Emil Frederic folosește puțină marmeladă moale de caise cu care pensulăm tot savarinul. E un fel de răzbunarea savarinului pentru frișca de la savarină.
Ăsta e savarinul . Sau baba. Sau ce a fost înainte de savarină. Că și Adam a fost înainte de Eva. Tot așa și savarinul, un baba au rhum de fapt, odată pătruns Romania s-a făcut cu un capac, s-a umplut cu frișcă și s-a așezat la loc de cinste în vitrinele cofetăriilor așteptând guri pofticioase care n-au nimic împotrivă să le savureze. Înapoi la origini. Așa am început eu să scriu rețetele, aici e baza. Peste bază, în timp, am mai pus încărcătură și emoție. Nu strică nici ele. Azi, ne relaxăm. Însiropăm un savarin, pe ăsta al lui Emil Frederic, respirăm adânc și mai așteptam o săptămână.
Cine reușește să numere toate rețetele mele de la începuturi și până acum primește un tricou. Cu mecla mea. Nu de alta, da’ să știu și eu când aniversez.
