La vremea asta joc. Joc și interpretez tot felul de personaje. Potrivite pentru vârsta mea, pentru experiența mea, pentru viața pe care am trăit-o. Joc și particip în tot felul de spectacole, evenimente artistice.
Mă pregătesc așa cum o fac de-o viață: mai întâi citesc textul (de 7 ori – fiecare replică, apoi totul), repet mișcarea, respect indicațiile. Dar mai ales, mă documentez: citesc, ascult (muzică și povești), încerc să reconstitui fapte reale sau să-mi imaginez o epocă, o lume. Uneori reușesc, alteori doar îmi închipui. Dar pentru mine e foarte important. Învăț, studiez, descopăr. Citesc mărturia unui SUPRAVIEȚUITOR:
„Au intrat în casa noastră, urlând şi jefuindu-ne toate bunurile. Ne-au poruncit să ieşim cu toţii din casă, inclusiv mama şi surorile mele. Am ajuns la secţia de poliţie şi pe drum am văzut cum oamenii erau bătuţi şi cadavre de evrei erau înşirate pe străzi”. Mi-e frică, evit să rămân la suprafața lucrurilor. Mă înspăimântă superficialitatea. Generalitatea. Generalizările. În general. Locurile comune mă sufocă. Clișee. Uneori mi se reproșează că sunt prea pedantă. Tocilara clasei, mi se spune în glumă, desigur. „Exagerezi!” (uneori mă întreb și eu)!
Nu e documentar, dragă, nu (te) mai documenta atâta, că-ți face rău! Noi suntem artiști, nu istorici… E Teatru, nu conferință științifică, interpretare, transfigurare…etc. Nu ma supăr Cin’ se supără… i se taie nasu’! (cred că nici asta nu-i prea corect din punct de vedere gramatical! Aaaa, v-am spus eu!).
Zilele acestea joc, interpretez personaje, situații, povești. Adevărate sau imaginate Ale mele sau ale altora. Dar toate au un miez. AMAR. Se împlinesc 80 de ani. 80 de ani. Operațiunea Barbarossa Bobruisk – Pogromul de la Iași. Aducere aminte. Cel mai greu îmi e să învăț textul poveștilor mele.
Maia MORGENSTERN
