Surprinși în mod plăcut de faptul că primarul Constanței s-a înconjurat de oameni de cultură, literați dar și recuperatori, am făcut eforturi pentru a angaja și noi un colaborator cu oarecare notorietate.
Dar ne-a ajutat și norocul. Azi noapte s-a prezentat la redacție, care-și are sediul într-un dormitor, dl. Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, dar nu din Buzău, ci din Curtea de Argeș. De fapt, pe taică-su îl chema Dimitrie Ionescu-Buzău, de unde și confuzia. Nume complicat, așa că am decis de comun acord să-i spunem simplu URMUZ.
Nu-ș ce s-a întâmplat la un moment dat, cred că nu ne-am înțeles la bani, că a plecat și s-a împușcat în gură, „într-un boschet din dosul bufetului” după cum a declarat sergentul din post.
„Nu l-am mai văzut și-mi este grea mâhnirea ireparabilă că n-am căutat să-l întâlnesc. Cred că optimismul meu ar fi înviat în haosul lui cerebral candorile și puritățile care începeau să moară” ne-a declarat, în exclusivitate Tudor Arghezi, poet de reală perspectivă. În schimb, Geo Bogza sugerează că mentorul său s-a sinucis odată ce procesul deconstructiv, realizat de „intelectul lui ascuțit”, l-a dus la o concluzie naturală; Sașa Pană susține însă că Urmuz s-a săturat să-i amuze pe „cretinii” și „profitorii” care au dominat scena literară.
Oricum, noi am decis să ținem legătura telepatic și să-l întrebăm din când în când ce părere are despre! Astăzi, despre un director executiv din Primăria Constanța, un adevărat geniu, a cărui operă literară unghiulară, o capodoperă a genului științifico-fantasic se numește „Regulamentul Parcărilor, al Locurilor unde se poate asta și Unde nu se poate”. Probabil o continuare a celebrului Ghid al Autostopistului Intergalactic:
„Acest om demn, unsuros și de formă aproape eliptică, din cauza nervozității excesive la care a ajuns de pe urma ocupațiilor ce le avea în consiliul comunal, este silit să mestece, mai toată ziua, celuloid brut, pe care apoi îl dă afară, fărâmițit și insalivat, asupra unicului său copil, gras, blazat și în etate de patru ani, numit Bufty… Micul băiat, din prea multă pietate filială, prefăcându-se însă că nu observă nimic, târăște o mică targa, pe uscat, în vreme ce mama sa, soția tunsă și legitimă ia parte la bucuria comună, compunând madrigale, semnate prin punere de deget.”
O să-l mai întrebăm și de alții. Rămâneți aproape!
