5.4 C
Constanța
joi, 23 ianuarie 2025

Se rupe căruța între Chițac și PNL?!

spot_img

Trebuie citit

V-am spus eu că ai mei colegi sunt mai informați decât mine. Bine, vorba bancului cu șoricelul și elefantul – eu am fost și puțin bolnăvior…

Scrie Marius Florian azi, în Tomis News, din culisele tenebroase ale peneleului local:

„Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a reușit inevitabilul: și-a pulverizat mandatul în fața constănțenilor, cu mult timp înainte de anul electoral 2024. Regulamentul parcărilor este cel mai discutat subiect în aceste zile în municipiul Constanța, fiind vorba, printre altele, de o serie de tarife înfiorător de mari. Este motivul pentru care liberalii și-au dat seama că partidul se va face praf și au solicitat primarului să retragă proiectul de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local programată pentru vineri. (…)

În comisiile de specialitate, a fost show de zile mari: în comisia 5, de exemplu, unde președinte este liberala Adriana Arghirescu, proiectul nu a primit nici un vot favorabil! De altfel, Arghirescu a votat împotrivă, ca să transmită un mesaj foarte clar. Situația a fost similară și în alte două comisii.

Regulamentul parcărilor a încălcat flagrant legislația privind transparența decizională, respectiv 52/2003. Proiectul a fost pus în dezbatere publică pe 26 ianuarie. Conform legii, trebuie să fie în dezbatere 30 de zile, termen care expiră… mâine. În prezent, proiectul nu este în dezbatere publică. Aceasta este prima încălcare a legii, a doua vizează faptul că, după ieșirea din dezbaterea publică, proiectului trebuie să îi fie atașat minuta cu propunerile venite, care prevede încă un termen: 10 zile!

Totodată, proiectul a fost în dezbatere publică… fără anexe, astfel că nu s-a putut face, efectiv și legal vorbind, nici un fel de propunere, întrucât, fără acestea, nu ai… la ce să te raportezi. Întrucât primarul Vergil Chițac habar nu are de legislație și consideră că tot ceea ce îi spune city-managerul Felicia Ovanesian – ilegalități, bineînțeles – este literă de lege, liberalii au ajuns la capătul răbdării cu această abordare.

Miercuri seară, președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, l-a mandatat pe viceprimarul Ionuț Rusu să îi solicite primarului să retragă proiectul de pe ordinea de zi. Echipa liberală s-a confruntat cu un refuz categoric. De altfel, primarul Chițac le-a transmis liberalilor și după votul din comisii că „eu nu dau înapoi, așa intră, să vedem cine nu votează!”

Pentru Huțucă, s-a trecut peste o linie roșie

Dacă proiectul va intra pe ordinea de zi, dincolo de faptul că PNL riscă astfel să se detoneze, Chițac nu are motive de îngrijorare. PSD va vota, evident, împotrivă, la fel ca rebelii liberali, însă va fi insuficient. Primarul se bazează pe consilierii lui, dar și pe cei ai USR-PLUS, care nu doar că susțin proiectul în forma propusă, dar au vrut… tarife mai mari!?! Între timp, văzând balamucul public, consilierii USR-PLUS s-au răzgândit și susțin că vor depune amendamente, întrucât nu sunt de acord cu forma actuală.

Indiferent dacă proiectul va fi adoptat sau nu, un lucru este clar, cu efecte serioase pe termen lung: Bogdan Huțucă a încheiat oricum firava prietenie cu Vergil Chițac și lideri liberali locali au precizat pentru TOMIS NEWS că după această poveste a regulamentului „se va întâmpla ceva foarte nasol cu domnul amiral”. În acest context, nu vorbim doar de Huțucă, ci de toți prietenii, sponsorii, apropiații etc. ai PNL Constanța, care nu sunt deloc puțini și nici modești, financiar vorbind.”

Întregul articol, AICI.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri