-0.6 C
Constanța
marți, 11 februarie 2025

Mersul pe jos face piciorul mic

spot_img

Trebuie citit

Se pare că Primăria Constanța (conducerea ei) și Grupul Consilierilor Locali PNL s-au tâmpit definitiv. De fapt nu se pare – informația e una sigură.

La următoarea ședință de Consiliu Local Constanța vor să propună – și or să și impună – închiderea aproape totală a bulevardului Tomis și transformarea lui în arteră pietonală, din aprilie până toamna târziu, în noiembrie, în fiecare weekend (lărgit, de vineri de la șase până luni la două noaptea!), de la Capitol până în Piața Ovidiu. Inițiativa se numește chipurile „Constanța Coffee Break” pentru că, nu-i așa, au de servit multă clientelă politică cu cafenele, pub-uri și baruri, care să-și întindă mesele și scaunele până în mijlocul străzii. Nu vă mai ajunge zona pietonală de la Lupoaică până jos, în piața Ovidiu?!?

Într-un oraș și așa gâtuit de tâmpenia cu sensurile unice idiot (ne)gândite, se mai închide un bulevard, cea mai importantă arteră de circulație a Constanței, alături de bulevardele Mamaia și Lăpușneanu. Pe ultimul vor începe să-l facă praf deja de luna viitoare, în plin sezon estival, cu organizarea de șantier la intrarea în Mamaia, la capătul Telegondolei.

Referatul de aprobare conține, pe lângă tâmpenii, și imagini plastice, poetice: „Așezarea geografică a municipiului Constanța te duce cu gândul la mare, la vacanță, la plimbări, la ceea ce face legătura cu turismul în general” (sic). Pentru că pe Mazăre îl ducea cu gândul la altceva, bine că n-a umplut orașul de curve. „Prin îmbinarea atmosferei anilor ’20-’30 ai secolului trecut sau din perioada interbelică (hahahaha!, e tot aia), dăruită de aspectul clădirilor centrale, cu modernitatea oferită de confortul traseelor (sic!) și mijloacelor de transport nepoluante, se dorește realizarea unei zone fără trafic auto, destinată plimbărilor, mersului pe jos pe bicicletă (hahaha iar, e tot aia), relaxării la o ceașcă de cafea sau o „parolă” (sic! sic!) între prieteni”. AGRAMAȚILOR, luați-vă pe cineva la „grup”, care să vă scrie!

După care zice și de comercianții afectați de pandemie, că doar pentru ei se face mișcarea asta… Apropo: adevărații comercianți din centrul orașului au fost omorâți deja, demult, de malluri. Nu numai în Constanța – în toată lumea.

Dacă vă gândiți să faceți vreo paralelă cu arterele pietonale celebre, din Brașov, Sibiu sau Centrul Vechi din București: alooo, alea N-AU FOST NICIODATĂ BULEVARDE! DEȘTEPTAREA!

Sintagme (sic!!!), proiecte și acțiuni noi și moderne, care pot readuce aerul istoric al regiunii centrale (sic!) a orașului”… Bine, băieți! Dacă în numai opt luni AȚI DISTRUS orașul ăsta, la propriu, cu siguranță că în patru ani îl puneți în cur de tot! Hoardele barbare vor fi minciună pe lângă voi!!!

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri