Am văzut după două săptămâni o știre minusculă, care și acum ar putea trece neobservată. Cert e că Poliția lucrează și veghează!
„Joi, 13 ianuarie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai, Secției 3 Rurală Mangalia și ai Secției 9 Rurală Topraisar au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.
Astfel, au fost legitimate aproximativ 80 de persoane, totodată fiind verificate 39 de autovehicule. În urma acțiunilor, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.800 de lei, dintre care 2 la Legea 55/2020 și 6 la O.U.G. 195/2002.”
Recunosc că era dimineață și nu mă trezisem bine… Dar am luat cifrele la puricat. Or fi stat ăia măcar 3-4 ore, altfel „nu se merita”. Deci au legitimat vreo 20 de inși pe oră. Dacă au stat mai mult, și mai puțini. Wow. Mașini și mai puține, cam 10 pe oră, că treceau prea repede și, când opreau, discuția dura, se dădeau la bârfă. Au dat și paișpe amenzi. Multe! Două la Legea 55, ce-o fi aia. Tare.
S-ar putea ca 8.800 de lei, mai puțin de 2.000 de dolari, să vi se pară una mare. Nu e. Poliția, mai ales cea Rutieră, e o instituție care s-ar putea autofinanța, cinstit. Și ar putea face angajări cu duiumul. Lumea ar fi mai bună.
Deci, mai ușor cu pianul pe scări.