Școlile se deschid parțial pe 8 februarie, în funcție de scenariile pe culori. Acestei informații i-a urmat un ordin comun al ministerelor Educației și Sănătății, un soi de catastif interminabil de reguli, măsuri și obligații. Toate atribuite instituțiilor de învățământ, inspectoratelor școlare județene, părinților, elevilor.
Documentul de altfel foarte frumos creionat pe capitole, subcapitole, punctate cu liniuțe, cifre și litere cuprinde normele prin care ar trebui să se desfășoare activitatea în școli. Toate bune și frumoase, până în momentul în care te prinzi că autorii ordinului sunt complet rupți de realitate, că nu au habar de cum arată și funcționează școlile din România și că, așa cum spune o vorbă din popor “socoteala de acasă nu se pupă cu cea din târg”. În cazul de față, socoteala de pe hârtie nu e în acord cu ce se întâmplă și se găsește în școala românească.
Este prevăzut ca în sălile de clasă băncile să fie în așa fel așezate, încât să se asigure distanțarea de un metru. Aloo, trezirea, stimați guvernanți! Când ați pășit ultima oră într-o sală de curs? În cele mai multe școli, băncile nu sunt individuale. În cele mai multe veți găsi aceleași bănci duble cu scaune rabatabile, scrijelite și dărăpănate în care cel mai probabil au stat și părinții actualei generații de elevi.
Ce distanță poate exista între Gigel și colegul de bancă, în aceste condiții? Ce distanță poate exista într-o clasă suprapopulată de 30 de copii înghesuiți într-un spațiu mult prea mic?!
Același ordin dispune ca profesorii să efectueze triajul observațional al elevilor, pe tot parcursul activităților școlare. Cu alte cuvinte, cadrele didactice, pe lângă actul educațional, trebuie să facă și pe jandarmii. Trebuie să facă instruiri periodice, în vederea măsurilor de protecție și prevenție și să sesizeze imediat responsabilii în cazul în care Gigel prezintă tuse, dureri de cap sau de gât. Bine, asta nu ar fi o mare problemă neapărat. Oricum, noi românii excelăm la medicină, la identificat simptome și pus diagnostice. Dar asta nu înseamnă că este în regulă și că, iată, tocmai cei ce ne conduc încurajează asta.
Nici părinții nu scapă de sarcini și obligații. În categoria „Sfaturi utile pentru părinți” ni se explică importanța spălatului pe mâini, a măștii și a distanțării. Remarcabile sfaturi! Dar suntem în al doilea an de pandemie, știm deja asta. Și eu, și tu și mama lui Gigel.
Ce este mai important de reținut este că ordinul celor două ministere deleagă și obligă pe toată lumea să urmeze aceste măsuri și reguli: școli, profesori, inspectorate județene, autorități locale, părinți, elevi. După cum era de așteptat toate aceste măsuri îi absolvă de orice vină pe inițiatori. Întreaga responsabilitate cade pe umerii altora, Guvernul se spală pe mâini și are către ce vinovați să arate în cazul în care reînceperea școlii se dovedește un eșec.
O treabă simplă aveau de făcut și au dat greș și cu ea. Dacă tot ne-au prezentat semaforul scenariilor în funcție de incidența cazurilor, bine ar fi fost să ne și comunice și sub ce cod colorat se află fiecare localitate în parte. Nu trebuie să fie părinții cei responsabili să caute frenetic pe internet cifrele incidenței cumulate, să descopere în ce scenariu este orașul în care trăiesc și dacă luni își trimit copiii la școală sau nu. Târziu, foarte târziu, mai exact vineri seara, Instituția Prefectului din județul Constanța a anunțat într-un comunicat pe facebook modul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ din județ.
Indolența și lipsa de reacție a autorităților locale și centrale nu mai surprinde pe nimeni, din păcate iar școala va începe în aceeași orbecăială, incertitudine și nesiguranță.
