11.4 C
Constanța
sâmbătă, 7 decembrie 2024

URMUZ despre Gesepeu!

spot_img

Trebuie citit

Surprinși în mod plăcut de faptul că primarul Constanței s-a înconjurat de oameni de cultură, literați dar și recuperatori, am făcut eforturi pentru a angaja și noi un colaborator cu oarecare notorietate.

Dar ne-a ajutat și norocul. S-a prezentat la redacție, care-și are sediul într-un dormitor, dl. Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, dar nu din Buzău, ci din Curtea de Argeș. De fapt, pe taică-su îl chema  Dimitrie Ionescu-Buzău, de unde și confuzia. Nume complicat, așa că am decis de comun acord să-i spunem simplu URMUZ.

Astăzi, despre vestitul Gesepeu, despre care unii spun că ar fi adevăratul primar al Constanței. Dar noi nu credem nicio iotă!

„Cea mai mare plăcere – în afară de aceea de a-și lipi cu gumă-arabică diferiți nasturi și insecte moarte pe pielița fină și catifelată a gușei sale – mai este și aceea ca, din dosul tejghelei unde șade, să caute să atragă cu șiretenie pe câte un client al său în discuții, la început cât se poate de plăcute și din ce în ce mai animate, până ce reușește, iuțind tonul, să facă să fie cel puțin o dată contrazis – pentru a răspunde interlocutorului său prin mai multe lovituri puternice ce le dă în dușumea cu muchea unui capac de pian, pe care îl are înșurubat la spate, deasupra feselor, și pe care îl pune totdeauna în mișcare în asemenea ocaziuni, punând în nedumerire pe clienții săi și băgând în sperieți pe cei mai slabi de înger.

Acest capac mai servă și ca perete pe care se urinează mai ales iarna, când e frig afară și nu poate ieși din prăvălie, deși trebuie să-i fie destul de dezagreabil aceasta, capacul fiind atașat la spate, iar nu în față. De asemenea, el servă la nevoie de urinar și pentru ceilalți clienți mai vechi ai magazinului și pentru intimii casei, deși, încă de la început, Cotadi, cu ocazia instalării mecanismului, nu era dispus să facă nici o concesie, probă că pusese pe un zugrav de firme să-i scrie pe acel capac: „Murdăria oprită”.

O să-l mai întrebăm și de alții. Rămâneți aproape!

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri