10.4 C
Constanța
vineri, 29 martie 2024

Pizza. Partea a treia. Desăvârșirea. Va fi bine!

spot_img

Trebuie citit

Am terminat partea a doua spunând așa: „Sosul ăsta e sângele din venele pizzei, e liant și gust, e prospețime, face legătură aia pe viață între blat și restul umpluturii, o înțelege, o tolerează deasupra și o completează. Nu-l ignorați, nu-l tratați cu indiferență, poate să facă diferență între o pizza făcută acasă reușită și un eșec.”

Pizza e despre acasă

Apoi am recitit ambele rețete anterioare și am realizat că de fapt când vorbesc despre pizza, am vorbit despre „acasă”. Acel „acasă” interior, al fiecăruia dintre noi. Pizza e despre mine, e despre tine, e despre noi, e despre acasă.

Pizza e simțire. Pizza, draga de ea, e despre experiențe, despre cumulul de experiențe care te-au adus în punctul în care ești, despre cum tot ce ai simțit și trăit până acum te-a învățat și te-a adus în moment. E trecut, e prezent, e viitor. Trecutul nu se uită, prezentul se trăiește, viitorul se privește în față. Prima mea pizza nu a fost ca a doua, nici a doua ca a treia. Nici următoarea ca cea de dinainte. De fapt tot ce faci în materie de mâncare ajunge să te reprezinte pe tine cel din prezent, cu tot ce ai acumulat.

Și uite-așa am ajuns și la capitolul umplutură….cum sună asta… umplutură… Regulamentul european al pizzei napoletane al vieții așa denumește ce vine peste blat și sosul marinara, umplutură. Nu-mi place. O să o numesc desăvârșire.

Acu’ desăvârșirea poate să aibă forme infinite, dar fiecare cu desăvârșirea lui până la urmă așa că dacă tot vorbim de pizza „acasă” umplutura devine desăvârșire.

Exemple de desăvârșiri clasice ar fi:

–          Marinara – adică doar blat și sos Marinara;

–          Margherita – blat, sos Marinara, mozarella și busuioc proaspăt;

–          Capricciosa – blat, sos Marinara, mozarella șuncă, măsline, mozarella, ciuperci, ou;

–          Prosciuto Funghi – blat, sos Marinara, mozarella , șuncă, ciuperci;

–          Quattro Formaggi – blat, sos Marinara, mozarella, patru tipuri de brânză, una din ele neapărat cu mucegai;

–          Peperoni – blat, sos Marinara, mozarella, salam italian;

–          Românească – blat, sos Marinara, mozarella, parizer, măsline, ardei, ciuperci, ou, cimbru.

Orice, ananas nu!

De-aici încolo fiecare după cum îl taie capul, gusturile și desăvârșirea. Ideea ați prins-o: blat, sos Marinara, mozarella și după vine individualitatea fiecăruia. Din experiență vă spun că eu unu’ nu adaug în afară de blat, sos Marinara, mozarella decât maxim alte trei tipuri de ingrediente. Altfel iese un ghiveci, nu mai e chiar pizza. Aaa, să nu uit! Mă declar anti-ananas pe pizza, că e dilemă veche și naște controverse, sunt anti-ananas!

Despre blat știm, am citit, despre Marinara la fel, rămăsese să vorbim și despre mozarella. Ei bine, mozarella poate să facă diferența dintre o desăvârșire desăvârșită și una mai puțin desăvârșită.

De principiu aici e problema de gust, dar diferența o veți simți și vizual și la nivel de gust. E bine să folosiți o mozarella italiană, proaspătă, nu maturată (dealtfel mozarella italiană maturată nu prea am văzut, pare a fi o invenție românească). Dacă vreți un efect vizual deosebit, nu tăiați bilele de mozarella, rupeți-le intre degete, senzația tactilă e deosebit de satisfăcătoare.

Cam la fel e și cu celelalte ingrediente ale desăvârșirii, cu cât sunt ingrediente mai calitative, cu atât mai bun va fi și rezultatul final. Ca să fie desăvârșirea completă și „acasă”-ul deosebit.

Acu’ problemă mare. Cum asamblăm casa?

Până să asamblam casa dăm drumul la cuptor. La maxim. Care aveți ventilație, cu ventilație, care nu, fără ventilație. Ideea e să fie cât mai încins. Un cuptor din zilele noastre atinge 250 de grade cam după 40-45 de minute de când e pornit. Prin restaurante, pizza se face în cuptor, la temperaturi de peste 450 de grade, doar 90 de secunde. La noi, acasă, o să dureze ceva mai mult. Da’ iese.

Avem iubirea, adică pâinea, adică blatul. Ce facem cu el? Păi facem așa, fiecare după cum se pricepe sau nu, fiecare după cum are sau nu degetele crenvurști ca mine. Bila de aluat se așează pe blatul ușor înfăinat, după ce a stat alea 22 de ore la frigider și după ce a mai stat și încă vreo oră afară din frigider să-și revină. Se aplatizează cu palmele și de-aici se întinde cu mâinile goale sau cu un sucitor (da, știu, profesioniștilor, sacrilegiu să folosim un sucitor dar aici facem pizza-acasă) până când reușim un disc de diametrul tăvii de 32 de centimetri în care am investit de acum doua săptămâni și am așteptat să scrie Tatu toată rețeta (știu că n-a așteptat nimeni și v-ați dus la Jamila, nu mă pup singur în….oglinda).

Mutăm blatul întins (care de principiu e destul de subțire dacă ați respectat gramajul) în tavă. După asta vine mișcarea aia cu spirala care i-a plăcut lu’ Sorin, sau mai lăsați spirala și întindeți niște sosu’ marinarului așteptat de nevastă pe blat cât să se vadă că e niște sânge deasupra. Care n-ai înțeles referințele din fraza anterioară, ai de citit primele două părți. Nu puneți foarte mult, o să vă alunece desăvârșirea când e gata.

Apoi rupeți bucăți de mozarella din bilele alea moi ca… (hmmm, ca ce sunt moi bilele de mozarella??) și împărțiți pe tot blatul uns cu sos, lăsând cam un centimetru de margine neacoperit că să nu vă curgă în tavă. Ruptura aia se va reface în cuptor sub influența căldurii, bucățile rupte se vor căuta una pe alta și se vor recontopi pentru că știu și ele că sunt rupte una din alta. Și vor căpăta o alta formă, a desăvârșirii voastre.

După blat, sos Marinara, mozarella, fiecare după gust, experimentați, gustați, trăiți experiențele fiecărei pizze care vă iese din mâini, indiferent cât de neobișnuită ar fi ea, dar NU puneți ananas!

Nu încărcați prea mult, puneți ingrediente puține, echilibrat, fără să vă fie foame când desăvârșiți o pizza. La final trebuie să se simtă tot, și iubirea din blat, și sângele din venele marinarului și desăvârșirea.

Introduceți în cuptorul încins, repede, să nu pierdeți din temperatură. Cât timp asamblați următoarea pizza, se va face prima. La mine așa funcționează. Sau o scoateți din cuptor când marginea blatului are o culoare rumen-aurie și mozarella clocotește de nerăbdare. Sa nu uit: am descoperit și melodia asta italiană care e de fapt un cover după altceva dar nea’ Venditi cântă frumos și se potrivește cu pizza la mine-n cap: https://www.youtube.com/watch?v=IIBt1hiKCCA

Pizza exprimă exact ce și cum și cine ești

Lăsați-o să respire în tavă măcar 4-5 minute, apoi o tăiați în cate felii vreți. Și gustați desăvârșirea care v-a ieșit din mâini.

Pentru unii din voi pizza e doar pizza. Și pentru mine era la fel până să mă apuc să scriu despre ea. Pentru alții, poate să fie câteodată o exprimare a sinelui. Chiar și când nu ești în cea mai bună stare și forma a ta, pizza va exprima exact ce și cum și cine ești. Și cine știe, poate o să zâmbești când o să deschizi ușa cuptorului. Pentru că are darul de a spune prin miros, gust, ochi, atingere: “Va fi bine!”

            Și dacă nu e ăsta cel mai simplu și mai frumos mesaj pe care poți să îl primești de la o mâncare, nu știu care poate fi altul!

Așa că vă spun și eu: Va fi bine!

Sa va aud si pe voi: Va fi bine!

Av. Emil Mihail TATU

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri