12.4 C
Constanța
sâmbătă, 24 septembrie 2022

Britanicii își plâng Regina. Românii ar trebui să se plângă pe ei înșiși

spot_img

Trebuie citit

Cred că eram de puțin timp școlar, în orice caz, prin primele clase de elementară, adică, pe sfârșitul anilor `60, atunci când i-am văzut prima dată chipul pe un timbru canadian. Un semi-profil al unei femei tinere și frumoase, cu o coroană așezată pe creștet, care fără să zâmbească, arăta un chip senin cu un surâs sublimat din trăsături.

Am mers cu timbrul la tatăl meu și l-am întrebat cine este. Mi-a spus scurt, „Regina Angliei”, după care a urmat prima lecție din viața mea despre monarhie. Tata știa istorie, nu glumă, și mi-a explicat, pe înțelesul meu ce este cu „regii ăștia”, și ce este cu „țările care au așa ceva”. Mai complicat a fost să îmi răspundă la întrebarea „de ce nu avem și noi?”. A făcut-o însă cu răbdare, și atunci, atât cât puteam eu înțelege, cât și în anii care au urmat, până prin adolescență, etapă în care cunoașterea și educația pe care mi le-a asigurat, mi-au permis să am cu el discuții în detaliu despre forme și sisteme de guvernare. Am fost uluit de faptul că la ei sunt regi și regine, născuți, crescuți și educați pentru ceea ce vor avea de făcut pentru popoarele și țările lor, în timp ce la noi rolul de conducător poate reveni unui analfabet cu patru clase, incapabil de a fi deprins o meserie și de a vorbi corect în limba țării unde a văzut lumina zilei. La fel de consternat am fost când am aflat, tot de la tatăl meu, că și ceilalți conducători din lagărul comunist sunt de aceeași joasă extracție și nivel intelectual.

Așa am început eu cunoașterea și înțelegerea treburilor lumii, așa mi-am format credința că nu comunismul este „cea mai superioară” orânduire socială, după cum analfabet ne explica Nicolae Ceaușescu, „cel mai iubit fiu al poporului”, așa am ajuns la concluzia că monarhia constituțională este cel mai sigur sistem de guvernare la care poate năzui o națiune.

Timpul avea să treacă, analfabetul din fruntea țării avea să se ducă intempestiv, însoțit de savanta de renume mondial, la întâlnirea cu dumnezeii lor, Lenin, Stalin, Mao și ceilalți scelerați care au reușit să pună istoriile țărilor lor între paranteze negre pentru zeci de ani.

Avea să vină și anul 1992. În acel an, de Paști, Regele Mihai a făcut o vizită istorică, de mai multe zile, în țara sa. De atunci și până Regele Mihai a trecut la cele veșnice, am sperat că poporul român îl va vedea și îl va așeza înapoi, pe locul de unde fusese izgonit de comuniștii impuși peste țară de tancurile sovietice. Am sperat zadarnic, iar la Moartea Regelui am răbufnit la adresa poporului meu, ceea ce nu am mai făcut niciodată, spunând amar: „Am avut 26 de ani Soluția lângă noi: Regele Mihai. Pronia ne-a arătat o îndurare fără seamăn, dar nu ne-a dat și mintea să înțelegem. Am văzut, dar am fost orbi! Să ne ierte Dumnezeu, pentru cât am fost de prosti!”

Ce-mi veni, să-l evoc pe Regele Mihai și ratarea istorică pe care românii o au de dus? Păi, este simplu. Trecerea la cele veșnice a Reginei Elisabeta a II-a m-a făcut să rememorez cele ce știam despre Majestatea Sa, despre calitățile sale formidabile în slujba popoarelor de sub sceptrul său, momente în care mi-am amintit, cum spuneam, că am fi putut și noi să avem parte așa ceva, asta dacă nu am fi ales varianta în care orice căzătură să poată spera cu succes la ocuparea primei funcții în stat. Astfel, m-am întrebat din nou, „Ce ar fi fost dacă?”

Mirel CUREA – Evenimentul ZILEI

Textele sunt preluate în Metropola Constanța cu acordul EXPLICIT al autorilor

- Advertisement -spot_img

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri