0.4 C
Constanța
luni, 17 februarie 2025

Urmașii legionarilor și fasciștilor ar putea primi indemnizații?!

spot_img

Trebuie citit

Propunerea legislativă inițiată zilele trecute de domnul deputat Florin Roman, alături de alte prevederi, reintroduce indirect posibilitatea ca foștii legionari și fasciști, precum și copiii acestora să primească indemnizații din partea Statului Român.

Proiectul a fost înregistrat la Senatul României cu nr. B39/2021. Mișcarea Legionară a fost o organizație paramilitară teroristă de orientare naționalist-fascistă și antisemită, caracterizată de atrocități și fapte inumane, de inițierea unor persecuții etnice și dezlănțuirea unor acte inimaginabile de violență.

La finalul anului trecut, Parlamentul României a adoptat propunerea legislativă care a eliminat posibilitatea acordării de indemnizații pentru criminalii de război, persoanele în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă şi/sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, precum și copiilor acestora. Un act de reparație morală față de persoanele care au fost victime ale acestor criminali de război, ale organizațiilor fasciste și ale mișcării legionare.

În prezent, la art. 14 din Decretul-lege nr. 118/1990 este specificat că :“Prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă și/sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, precum și copiilor acestora.” În proiectul inițiat de domnul deputat Roman, se propune modificarea art. 14 din actul normativ menționat.

Dispare formularea “activitate fascistă şi/sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel”, iar o prevedere clară este transformată într-una care deschide din nou posibilitatea acordării acestor indemnizații.

În niciun stat democratic nu poate fi acceptabil ca cei care au comis, au coordonat, care au ordonat crime împotriva propriilor semeni să fie “recompensați”. Faptul că unii dintre ei au luptat împotriva dictaturii comuniste nu scuză faptul că au aparținut anterior unui alt regim dictatorial. “M-am gândit că odată cu trecere timpului, a anilor, durerea și amintirea durerii se pot estompa, că puterea cuvintelor va prelua totul și va completa imaginile. În ultimii ani, România a făcut niște pași extraordinari în ceea ce privește asumarea trecutului. Cuvintele au venit întotdeauna să le completeze. (…) Dar există și momente când, din păcate, cuvintele își pierd forța.”

După toți anii care au trecut, de multe ori memoria victimelor Holocaustului încă luptă cu nepăsarea și indiferența, lucru care poate fi văzut foarte ușor prin tentativele de idealizare ale mișcării legionare, găsirea de explicații pentru acțiunile criminale ale lui Ion Antonescu, rescrierea istoriei și uneori prin răspândirea unor teorii ale conspirației care îi au în centru pe evrei.

În încheiere, o amintire: acum peste 80 ani de ani, înainte de începerea Yom Kippur, la Câmpulung Moldovenesc, rabinul orașului, Iosif Rubin, a fost arestat de legionari în timp ce se pregătea să meargă spre sinagogă. Dezbrăcat, rabinul a fost înhămat de aceștia la o căruță, iar fiul său a fost pus să o conducă. În timp ce erau umiliți și torturați, reprezentanții Mișcării Legionare au devastat și jefuit Sinagoga.

Solicit Parlamentului României eliminarea modificărilor propuse și menținerea formei în vigoare a prevederilor legale.

Deputat Silviu Vexler (FCER)

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri