O zi la curse? O noapte la Operă? Nu, o după amiază la rugby.
Știu. Preferați albumele Queen, de departe. Dar e mișto și o zi pe stadionul de rugby. Sunt convins că ați uitat deja cum miroase iarba tunsă, bătută de un piculeț de soare. Sau cum e să fii printre oameni. De preferat printre unii care nu înjură sau sparg semințe. La România – Rusia, la rugby, nu prea s-a înjurat. Arbitrii în general sunt ok în sportul ăsta. N-au fost înjurați nici măcar rușii, în contextul ăsta geo-politic. După intonarea imnului lor, lumea a aplaudat, ceea ce m-a surprins și pe mine. Apoi s-a cântat la unison al nostru.
Ce vreau să zic? Nu mai calc demult pe stadioanele de „fotbal”. Ghilimelele sunt pentru mine necesare, căci fotbal e doar ce joacă Tom Brady și New England Patriots și ceilalți. Restul e soccer, sau sakăr – cum îi zic eu… Știu ce e acolo și mă feresc. Nici la rugby n-am fost demult, de când echipele constănțene au fost intenționat distruse. Până și Buzăul avea rugby pe vremuri! S-a ales praful.
Și nici nu m-am dus nici în mod special la meciul naționalei cu Rusia – așa s-a nimerit. Am fost cu cineva care nu mai văzuse un meci întreg de rugby, nici măcar la televizor… O să vă povestească și ea, tot aici. Mie mi-a spus că a fost entuziasmată.
De ce? Cred că în primul rând datorită atmosferei prietenoase, plăcute. Am vorbit tot timpul cu un vecin de scaun, total necunoscut, dar care se vede că știa mult rugby. Ca și mine, care am fost arbitru de divizia A… Apoi, fluiditatea jocului. Plus faptul că băieții chiar au pus osul, nu ca la fotbal. Plus victoria, de mulți nesperată. La rugby nu se trage de timp, nu se protestează la arbitru, nu se tăvălește nimeni pe jos fără motiv, lumea aplaudă chiar și fazele frumoase ale adversarilor… Frumos, ce mai.
Dar o să vă spună ChrisPy mai multe, eu poate – din entuziasm – bat cîmpii.