2.4 C
Constanța
vineri, 21 martie 2025

URMUZ despre viceprimarul exilat

spot_img

Trebuie citit

Surprinși în mod plăcut de faptul că primarul Constanței s-a înconjurat de oameni de cultură, literați dar și recuperatori, am făcut eforturi pentru a angaja și noi un colaborator cu oarecare notorietate.

Dar ne-a ajutat și norocul. S-a prezentat la redacție, care-și are sediul într-un dormitor, dl. Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, dar nu din Buzău, ci din Curtea de Argeș. De fapt, pe taică-su îl chema  Dimitrie Ionescu-Buzău, de unde și confuzia. Nume complicat, așa că am decis de comun acord să-i spunem simplu URMUZ.

Astăzi, despre viceprimarul exilat, prea nevrednic să ocupe un birou și să respire același aer rarefiat cu Feliciul:

„Este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de bagă.

Nu are niciodată pozițiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de șiță ce-i formează un fel de cuirasă și care, deși îl jenează teribil, o poartă însă cu o desăvârșită abnegație direct pe piele, sub cămașa țărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui este că, fără să vrea, devine de două ori mai lat și cu totul străveziu, dar aceasta numai de două ori pe an, și anume, când soarele ajunge la solstițiu.”

O să-l mai întrebăm și de alții. Rămâneți aproape!

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri